Vernisajul expoziției personale de pictură ION LAZĂR

Vă invităm marţi 10 noiembrie 2015, orele 18:00, la vernisajul expoziţiei de pictură a artistului ION LAZĂR, eveniment care va avea loc la Galeria SENSO (parter şi etaj), Bd. Unirii nr. 15, sector 5, București. Este prima expoziţie dedicată memoriei binecunoscutului artist plastic care a decedat în august 2014. Cuvântul de deschidere al expoziţiei va fi susţinut de criticul de artă Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța. Acest eveniment este realizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 10 noiembrie 2015 – 4 decembrie 2015, de luni până vineri între orele 11.00 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 12.00 -18.00. Despre pictorul ION LAZĂR Pictor, profesor, restaurator, expert în artă, desenator și scriitor, Ion Lazăr a trecut în neființă în luna august 2014. A absolvit Liceul de Artă „Nicolae Tonitza”, secţia ”Artă Monumentală” și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia ”pictură de șevalet”. Doctor în Arte Vizuale și scriitor, Ion Lazăr a fost membru UAPR (filiala ”pictură”), profesor la Academia de Artă Bucureşti și membru consultant al Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România. A avut numeroase expoziții personale și de grup. Citeste mai mult: Vernisajul expoziției personale de pictură ION LAZĂR

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.