Triciclul electric era condus de un bărbat de 75 de ani, în timp ce în vehicul se mai aflau alți...
Interes general
Tiberiu Iacob Ridzi, edilul-șef al municipiului Petroșani, a anunțat, miercuri, că factura pe luna ianuarie 2022 la energie electrică pe...
Peste 700 de angajați din transportul public din Capitală protestează în curtea instituției, nemulțumiți de modul în care merg negocierile...
Jaf ca în filme în Popești-Leordeni. Cel puțin patru bărbați care au pretins că sunt polițiști au intrat într-o casă,...
Poliţiştii braşoveni efectuează cercetări privind cazul unui copil, în vârstă de 6 ani, care a căzut, miercuri, dintr-un telescaun din...
Record de imobile care și-au găsit proprietar anul trecut în România. În total, au fost vândute aproape 700 de mii...
12 ianuarie 2007. Ziua în care Laura Ionescu și Mimi, mama ei, s-au pierdut una pe alta. „Dumnezeu a dat...
„Ne așteptăm la o vreme în răcire de la o zi la alta. Dacă mâine maximele la nivelul întregii țări se vor...
Salut și bine ai revenit la noi! Pentru o foarte bună perioadă de timp am fost pasionată de gaming. Îmi...
„Primele de Crăciun pot fi acordate doar persoanelor angajate care s-au vaccinat cu cel puțin o doza împotriva COVID-19”, este...